Capitolul V – Cum s-a plimbat Habarnam în automobilul cu apă gazoasă

Cum s-a plimbat Habarnam în automobilul cu apă gazoasă

Mecanicul Şurubel şi ajutorul lui, Piuliţă, erau nişte meşteri foarte buni.
Semănau unul cu celălalt, doar că Şurubel era niţeluş mai înalt, iar Piuliţă niţeluş mai scund de statură. Amândoi purtau vestoane din piele.
În buzunarele vestoanelor aveau întotdeauna chei pentru piuliţe, cleşti, pile şi alte instrumente de fier. Dacă vestoanele n-ar fi fost din piele, demult li s-ar fi desprins buzunarele. Aveau şi şepci tot din piele şi ochelari de protecţie.
Ochelarii aceştia şi-i puneau când lucrau, ca să nu le intre ceva în ochi.
Şurubel şi Piuliţă rămâneau zile întregi în atelierul lor şi reparau primusuri, cratiţe, ceainice, tigăi, iar când nu aveau ce repara, făceau triciclete şi biciclete pentru pitici.
Odată, Şurubel şi Piuliţă, fără să spună vreo vorbă, s-au închis în atelierul lor şi au început să meşterească ceva.
O lună încheiată au pilit, au dat la rindea, au nituit, au sudat şi n-au arătat nimic nimănui, iar când s-a încheiat luna se constată că alcătuiseră un automobil.
Era un automobil acţionat cu apă gazoasă şi sirop. În mijlocul maşinii se afla o bancă pentru şofer, iar în faţa acesteia era aşezat rezervorul cu apă gazoasă. Gazul din rezervor trecea, printr-o ţeavă, într-un cilindru de aramă şi acţiona un piston de fier. Sub presiunea gazului pistonul se mişca înainte şi înapoi şi învârtea roţile. Sus, deasupra banchetei, era fixat un borcan cu sirop. Siropul se scurgea prin altă ţeavă în rezervor şi servea la unsul întregului mecanism.
Acest tip de automobil cu apă gazoasă era foarte răspândit printre pitici. Dar automobilului construit de Şurubel şi Piuliţă îi fusese adusă o foarte importantă perfecţionare: la un perete lateral al rezervorului era legată o mică ţeavă elastică din cauciuc, cu robinet, pentru a se putea bea apă în timpul mersului, fără a opri maşina.
Grăbilă învăţă să conducă acest automobil şi pentru oricine dorea să facă o plimbare, el pornea imediat la drum fără să refuze vreodată pe cineva.
Cel mai mult îi plăcea să se plimbe cu automobilul, lui Limonadă, pentru că pe drum putea să bea apă gazoasă cu sirop cât îi poftea inima. Şi lui Habarnam îi plăcea plimbarea cu automobilul, aşa că Grăbilă îl avea adesea ca muşteriu. Însă Habarnam dorea să înveţe să conducă singur maşina, aşa că începu să-l roage pe Grăbilă:
— Lasă-mă pe mine să conduc automobilul. Vreau să-nvăţ a conduce singur.
— N-ai să poţi, spuse Grăbilă. Doar e vorba de o maşină. Trebuie să te pricepi.
— Ce-i aici de priceput? i-a răspuns Habarnam. Am văzut la tine cum se conduce. Tragi de manete şi învârţi volanul. E foarte simplu.
— Pare numai că e simplu, dar de fapt e o treabă grea. O să te accidentezi şi tu şi-o distrugi şi automobilul.
— Lasă, Grăbilă, nu-i nimic! s-a supărat Habarnam. Când o să-mi ceri şi tu ceva, nici eu n-am să-ţi dau.
Într-o zi, când Grăbilă nu era acasă, Habarnam se furişă în automobilul aflat în curte şi începu să tragă de manete şi să apese pedalele. La început nu se întâmplă nimic, dar deodată maşina începu să huruie şi o luă razna. Piticii văzură totul de la fereastră şi ieşiră în goană din casă.
— Ce faci? strigară ei. Ai să te accidentezi!
— N-am să mă accidentez, răspunse Habarnam şi în aceeaşi clipă se izbi de coteţul câinelui care se afla în mijlocul curţii.
Buf-poc! Coteţul se făcu surcele. Bine cel puţin că Strop avusese timp să sară de acolo, că altfel Habarnam l-ar fi strivit.
— Uite, vezi ce-ai făcut? strigă Ştietot. Opreşte-te imediat! Habarnam se sperie, vru să oprească maşina şi trase de o manetă.
Dar maşina, în loc să se oprească, porni şi mai repede. În drumul ei dădu peste un chioşc. Buf-poc! Chioşcul se desfăcu în bucăţi. Habarnam fu îngropat sub un morman de aşchii. O scândură i se agăţă de spate, alta îl izbi în ceafa.
Se lăsă pe volan şi încercă să vireze. Automobilul se învârtea prin curte, iar Habarnam striga cât îl ţinea gura:
— Fraţilor, deschideţi mai repede poarta, altfel o să strivesc lotul pe aici!
Prichindeii au deschis poarta, Habarnam a ieşit din curte şi a pornit în goană pe stradă. Atraşi de zgomot, piticii năvăliră de prin toate curţile.
— Păzea! striga Habarnam şi gonea înainte.
Ştietot, Probabil, Şurubel, doctorul Pilulă şi alţi pitici alergau după el. Dar ţi-ai găsii! Nu l-au putut ajunge din urmă.
Habarnam tot trecea de pe o stradă pe alta şi nu ştia cum să oprească maşina.
În sfârşit, automobilul se apropie de râu, se dădu peste cap şi porni de-a dura pe povârniş. Habarnam fu aruncat afară şi rămase întins pe mal, iar automobilul cu apă gazoasă căzu în apă şi se scufundă.
Ştietot, Probabil, Şurubel şi doctorul Pilulă îl înşfacară pe Habarnam şi-l duseră acasă. Cu toţii credeau că e mort.
Acasă l-au aşezat pe pat şi abia atunci a deschis Habarnam ochii. El privi înjur şi întrebă:
— Fraţilor, mai sunt viu?
— Viu, viu, răspunse doctorul Pilulă. Numai, te rog, stai liniştit, trebuie să te examinez.
El îl dezbrăcă pe Habarnam şi începu să-l examineze. După aceea spuse:
— Uimitor! Toate oasele sunt întregi, are doar nişte contuzii şi câteva aşchii.
— Păi, mi s-a agăţat o scândură de spate, spuse Habarnam.
— O să trebuiască să scoatem aşchiile, clătină din cap Pilulă.
— Şi-o să mă doară? se sperie Habarnam.
— Nu, nici un pic. Uite, ţi-o scot chiar acum pe cea mai mare.
— A-a-au! ţipă Habarnam.
— Ce a-a-au? Ce? Te doare? se miră Pilulă.
— Sigur că mă doare!
— Ei, rabdă, rabdă. Ţi se pare doar că te doare.
— Nu, nu mi se pare! Au-au-au!
— Dar de ce ţipi de parcă te-aş tăia? Că doar nu te tai.
— Mă doare! Mi-ai spus că n-o să mă doară, şi acuma mă doare!
— Ei, mai încet, mai încet… Mai am de scos o singură aşchie.
— Au, lasă, lasă! Mai bine rămân cu aşchia.
— Nu se poate, o să facă puroi.
— Au-au-au!
— Ei, gata. Acum trebuie doar să ungem cu iod.
— Şi asta o să mă doară?
— Nu, când dau cu iod nu te doare. Stai cuminte.
— A-a-au!
— Nu mai zbiera! îţi place să te plimbi cu maşina, dar să rabzi puţin la durere nu-ţi place!
— Vai! Ce tare mă ustură!
— O să te usture puţin şi-o să te lase. Acum o să-ţi pun termometrul.
— Uf, nu-mi trebuie termometru. Nu-mi trebuie!
— De ce?
— O să mă doară!
— Păi, termometrul nu doare.
— Mi-ai spus mereu că nu mă doare şi pe urmă m-a durut.
— Tare sucit mai eşti! Oare nu ţi-am pus niciodată termometrul?
— Niciodată.
— Ei, uite, o să vezi acuma că asta nu doare, spuse Pilulă şi se duse după termometru.
Habarnam ţâşni din pat, sări pe fereastră şi fugi la prietenul său Peticel. Doctorul Pilulă se întoarse cu termometrul, dar ia-l pe Habarnam de unde nu-i!
— Ei, poftim de tratează un astfel de bolnav, mormăi Pilulă. Tu te străduieşti să-l vindeci, iar el sare pe fereastră şi-o ia la sănătoasa. E inadmisibil!